Banchetul s-a terminat la o oră la care, de obicei, pentru noi, abia atunci începea distracţia, aşa că ne-am decis să mergem în club. La intrare erau doi bodyguarzi imenşi care stăteau cu mâinile în sân. Prima dată când i-am văzut, cum erau îmbrăcaţi în negru, foarte mari, stând unul lângă altul, am crezut că îs uşile de la intrare şi l-am prins pe unul dintre ei de mână, să-l deschid. Nu s-a deschis nicio uşă, ci s-a deschis cerul şi s-a pogorât asupra mea o voce mai groasă decât o pulă de negru care m-a întrebat „Ce faci, copile?”, moment în care mi-am dat seama că am belit-o. „Scuze!”, i-am zis timid. Când mi-a venit rândul să-mi plătesc biletul de intrare, la casieriţa care era lângă ei, am auzit din nou acea voce inconfundabilă a celor cu ceafă lată.

— Tu nu intri. Eşti prea beat!

Erau vreo şase colegi în spatele meu, care aşteptau să intre după mine, şi vreo zece în faţa mea, care tocmai plătiseră biletul şi stăteau la garderobă. S-au blocat şi şi-au îndreptat privirile către mine.

— Te rog, promit că nu fac scandal. Şi beau numai apă plată, i-am zis eu cu o voce subţire şi cu ochii umezi.

Aveam lacrimi în ochi şi vocea subţire din cauză că bodyguard-ul celălalt deja mă prinsese de coaie, pe la spate, ca să mă scoată afară. Degeaba au încercat colegii să le explice că suntem un grup, că nu voi face scandal şi că nu mă vor lăsa să mai beau alcool, tot nu am reuşit să intru. Ce idee mi-a venit în minte când am început să conştientizez unde eram şi că, într-adevăr, ăia nu mă lăsau să intru? O idee foarte proastă!

— Ştiţi, am fost toţi la banchet, este ultima noastră noapte pe care o petrecem împreună şi chiar îmi doresc foarte mult să fiu cu ei înăuntru. Acum, recunosc că sunt beat, dar nu fac scandal sau alte măgării. Vreau să mă înţelegeţi şi voi pe mine cum vă înţeleg şi eu pe voi. Aş face orice ca să fiu cu ei acolo, înăuntru. Dacă stau aici, în faţa clubului, o oră, şi beau numai apă, mă lăsaţi după aceea să intru, dacă vedeţi că sunt OK? i-am întrebat eu, înjosindu-mă în ultimul hal, exact ca o târfă.

— Da, stai aici şi taci! Stai până îţi revii, apoi poţi să intri, au zis ei.

M-am dus până la magazin, de unde mi-am procurat o sticlă de apă plată şi m-am așezat pe bordura din faţa clubului. La un moment dat, a ieşit un tip cu două gagici la braţ şi a aruncat zece lei lângă mine. Motivul principal pentru care nu m-am ridicat să îi bag bancnota în fund a fost pentru că nu voiam să mă împacheteze mai tare decât urma să le fută pe alea două în noaptea aia. Am calculat rapid şi partea pozitivă, aveam bani în plus pentru încă o nenorocită de sticlă de apă, aşa că am lăsat capul plecat, am luat banii şi i-am băgat în buzunar.

După aproximativ o oră de la încercarea nereuşită de a intra în club, a venit un coleg afară, ca să ia o gură de aer, că atunci ieşeai din club să iei aer, nu metanol, nicotină, toluen sau cadmiu.

— Ce faci, Cipri, aici, pe bordură? Ţi-e rău? m-a întrebat el, nedumerit.

Mi-am dat seama că el n-a văzut ce s-a întâmplat cu mine la intrare pentru că deja era înăuntru, aşa că m-am apucat să îi povestesc.

— Cine nu te lasă să intri, mă? Ăştia mi-s prieteni foarte buni, hai cu mine, mi-a zis.

După ce am ajuns în club şi mi-am achiziţionat două beri, pentru că aveam de recuperat, i-am mulţumit colegului, iar el mi-a zis:

— Ai avut noroc că îi cunoşteam pentru că mi-au zis că nu te-ar fi lăsat să intri, oricât de mult ai fi stat afară. Deja făceau pariuri cât rezişti până pleci acasă, se uitau la tine şi râdeau.