M-am întors acasă și, în timp ce savuram cina, am primit un mesaj de la un prieten: “Tot singură acasă? Aș vrea să trec pe la tine”.
Ca orice femeie deșteaptă, nu am gândit deloc cu capul. “Sunt singură, te aștept”, i-am răspuns eu, anticipând ce va urma. Așteptam să-l văd cu o nerăbdare mai mare decât au așteptat românii să-l vadă pe Dragnea la pușcărie.
Am desfăcut o sticlă de șampanie, mi-am aprins o țigară și m-am așezat la masa din bucătărie. Primisem sticla de la o prietenă, cu ocazia terminării mandatului. I-am promis că o vom bea împreună la terminarea facultății, dar va expira până atunci.
De la ultima ședință din Palatul Victoria, ne-am tot întărâtat cu mesaje care mai de care mai picante. Îmi punea hormonii în mișcare mai abitir decât îi pune pe români o ordonanță de urgență dată noaptea. Mă adusese în punctul culminant. Abia așteptam să văd și deznodământul, iar mesajul lui picase la fix, mai ceva ca Emil Boc în emisiunea lui Andrei Gheorghe.
A sunat la ușă. Mi-am stins țigara, am băut și ultima gură de șampanie și m-am ridicat de pe scaun.
Hapciu!
Am strănutat, după care m-am dus să deschid ușa. Era tot un zâmbet. Dar știi cum zâmbea? De parcă era președintele țării și tocmai rostise cuvântul “ghinion”. Zâmbeam și eu. Eu de la șampanie, iar el… habar nu aveam de ce.
-Vezi că ai ceva la nas, mi-a zis el.
-Intră și nu te desculța! Încolo, te rog, în bucătărie, i-am zis amabilă.
-Desculța?
-Mă rog, descăleca. Tot aia e.
Mi-am întors instant privirea către oglinda din hol, ca să văd ce aveam la nas. Aveam un muc care făcea bungee jumping, băga-mi-aș partidul în el de strănut. Atunci mi-am dat seama de ce zâmbea el. După aceea, am intrat și eu în bucătărie și am început să îl studiez din toate unghiurile. Puțin mai scund decât mine, dar, fie vorba între noi, nu contează înălțimea atâta timp cât nu influențează lungimea. Fundul meu, puțin cam mare, îl făcea să se gândească doar la un singur animal. Ești mai prost decât mine dacă te gândești la o vacă; eu mă refeream la capră. Bineînțeles că bărbații nu gândesc asta cu același cap cu care se gândesc, de exemplu, la mâncare.
-A fost aglomerat prin centrul orașului Universal?
-E oraș Universitar. Nu a fost aglomerat.
-Cu fiecare an care trece, tot mai aglomerat mi se pare. Sunt curioasă, în anul douăzeci-douăzeci, cum o să fie.
-Primarul a spus că o să fie mai bine.
-Această dezinformare este pur și simplu o minciună. L-aș da în judecată pentru ce a spus. Orice om îi este teamă de o plângere penală, chiar dacă are dosare achitate.
-Dosare achitate? m-a întrebat el, mirat.
-Da. Eu sunt un om care sunt foarte corectă, dar aici cred că este implicație din partea statului.
Părea foarte nedumerit de ceea ce spuneam așa că m-am gândit să disting puțin atmosfera. M-am dus lângă el și am scos telefonul din buzunar.
-Make a photo! am strigat către el.
S-a uitat nedumerit la mine și mi-a spus timid.
-How are you?
-He, he, i-am răspuns stăpână pe mine. Sfinția Voastră, I am very glad for this opportunity.
-Altceva mai știi spune în engleză? m-a întrebat el, râzând.
-Să știi că, poate, unii vorbesc foarte bine limba engleză, dar țin mai puțin la această țară. Eu îmi iubesc țara. Educația și sănătatea cetățeanului sunt premordiale. Chiar am dat o ordonanță de urgență cu privire la persoanele cu dezabilități. Fă un exercițiu de imagine și pune-te în locul meu.
-Doamne ferește, mi-a zis el uimit.
Stăteam unul în fața celuilalt la masă, bând șampanie și fumând. Mi se părea că povesteam aiurea, dar mă bucuram că nu păream genul acela de femeie care și-a vopsit părul blond doar ca să aibă o scuză. După al doilea pahar dat pe gât, l-am întrebat:
-Pot să îmi dau maieul jos? Că mi-e cald.
Nici nu a apucat să dea un răspuns sau măcar să reacționeze în vreun fel, că eu deja eram în sutien. Ochii lui de tarsier aveau un zoom mai bun decât iPhone 11 Pro Max în clipa aceea.
După încă un pahar m-am încălzit și mai tare:
-Te deranjează dacă îmi dau jos și fusta?
-Nu mă deranjează, mi-a zis cu o voce tremurândă, de zici că stătea în pielea goală la minus treizeci de grade.
Nici măcar n-am încercat să fiu discretă. M-am urcat pe masă. După ce a căzut fusta, am căzut și eu în genunchi, l-am luat de după gât și l-am sărutat.
-Ia un loc înapoi, pe scaun. Mai stăm și mai povestim, că nu ne grăbește nimeni. Abia am ajuns. Mai bem un pahar, mai fumăm o țigară… mi-a zis el, calmându-mi avântul.
-Bine, dar zi-mi, tu, ce vezi când te uiți în ochii mei?
-Ceafa.
-Adică?
-Era o glumă.
-Nu am înțeles-o. Alta mai știi?
-Ți-aș zice o glumă despre o femeie pe care o cheamă Viorica, dar e proastă.
-Atunci nu mi-o spune. Mai ales că are același nume ca și mine… Știu eu o glumă bună. Iohannis și-a cumpărat un papagal vorbitor și l-a învățat să tacă.
-Nu a fost amuzantă. Ia spune-mi, care e cea mai mare fantezie a ta?
-Să ajung președintele țării!
-Asta chiar e o fantezie. Noroc că speranța moare ultima, ca Iliescu.
-A ta, care e?
-Să stau pe un fotoliu, să fumez o țigară și să beau un pahar cu șampanie, în timp ce…
-Stai! i-am zis eu, oprindu-l. Dincolo de ceea ce vrem să facem, important este la ce soluții ajungem.
Era la mintea cocoșului ceea ce voia, iar eu, găină fiind, m-am prins. M-am ridicat de pe scaunul care tocmai mă așezasem, am umplut un pahar cu șampanie și l-am prins de tricou:
-Ia scrumiera, țigările și bricheta și hai în cameră. Acum! i-am zis răspicat cu o expresie serioasă pe chip.
L-am tras de mână până în cameră și i-am zis să stea jos. Era prima dată când stătea în cameră la mine, în fotoliu, mai comod decât într-un S-Class din 2019. M-am așezat în fața lui și-am început să-i fac un ciuci. Ce e acela un ciuci? E chestia aceea pe care o fac 90% dintre femei, iar restul de 10% nu recunosc că o fac. Și-a aprins o țigară, a luat o gură de șampanie, și-a lăsat capul pe spătarul fotoliului și a închis ochii.
După ce am terminat, mi-a zis:
-Ia cu șampanie!
Am luat. Hmm, ce gust de PNL avea… Cu toate că mă așteptam să ne punem în pat și să facem CEx, a ales să plece.
Până la urmă, nu m-a lăsat cu un gust amar, deoarece mi-a promis că o să mă voteze. Apoi mi-a dat o gumă ca să nu mă lase, nici la propriu, cu un gust amar.
M-am aruncat în pat cu gândul la un somn liniștit, dar m-a deranjat cu un mesaj.
“Te-ai simțit bine? Ce părere ți-ai făcut despre mine?”
“M-am simțit bine, iar tu ești o persoană ornamentală.”
“Adică?”
“Adică, nu faci nimic!”
Nu mi-a mai răspuns.
P.S. Nu există greșeli gramaticale, ci nu știți voi să citiți.
