Ea locuia într-o casă din centrul Clujului, unde mai stătea şi verişorul ei. Ce m-am gândit eu? Să complotez împreună cu el şi să mă duc la ora 00:00 să-i fac o surpriză. Să îmi deschidă uşa la miezul nopții, fără să audă Iza, după care să aprind lumânările şi să mă duc cu tortul şi cu florile în camera ei. Pe la 23:15 deja eram în faţa casei. Mi-a deschis încet uşa şi am intrat tiptil în camera unde dormea el. Tot în aceeaşi cameră, bunica lor sforăia de zor. Nu am aprins becul ca să nu o trezim cumva. Mergând pe vârfuri şi având doar lumina telefoanelor, ne-am aşezat amândoi pe patul în care dormea el.
— Stăm în linişte până la fix, i-am zis în şoaptă.
— Bine, nu e nicio problemă, mi-a zis el pe un ton răguşit.
— Lasă telefonul şi pune-te la somn! Cu cine vorbeşti la ora asta la telefon? Culcă-te! a urlat bunică-sa la el.
Ne-am uitat unul la altul şi ne-am pus mâinile la gură ca să nu râdem. Îmi muşcam buza ca să nu izbucnesc. Cu greu mă abţineam. Ştii şi tu că acelea sunt cele mai grele momente în care trebuie să te abţii. Exact când e liniştea mai mare şi nu trebuie să râzi, atunci îţi vine cel mai tare să izbucneşti.
— N-auzi? Stinge naibii becul ăla odată! a urlat din nou bătrâna.
Nu îmi mai muşcam buza sau degetul. Deja tot pumnul îmi era în gură. Lacrimile erau dovada că râdeam copios. Doar că râdeam în mine şi nu se auzea nimic. Am stins amândoi luminile telefoanelor, ne-am calmat şi am început să ne jucăm pe ele în linişte. La 23:59, am scos tortul din cutie, i-am pus două lumânări şi m-am îndreptat către camera Izabelei. Nu două lumânări cum se pun la morţi, ci două lumânări cu cifre. Erau un 2 şi un 0.
— La mulţi ani, Iza! Multă fericire şi tot ce îţi doreşti! am urlat eu, intrând peste ea în cameră.
Am surprins-o plăcut şi s-a bucurat enorm când m-a văzut. Chiar dacă era doar în pijama şi pe cale să adoarmă, m-a strâns în braţe şi aproape că i-a dat o lacrimă de fericire. N-am plecat până când nu am mâncat câte-o felie de tort. De când l-am cumpărat așteptam momentul.
— Ce frumoase sunt florile. Şi tortul a fost foarte bun, iar pixul acesta e minunat. Chiar îmi place, mi-a spus ea, entuziasmată.
— Acest pix cică e o copie după cel cu care s-a semnat tratatul de pace încheiat între Ramses al II-lea şi Hattusili al III-lea în al 21-lea an al domniei faraonului egiptean (cca.1258 i.Hr).
— Serios?
— Doamne, Izabela, pe vremea când s-a încheiat acel tratat oamenii nu scriau cu pixuri. Tratatul a fost gravat pe o placă de argint şi pe zidul templului de la Karnak.
Bine, sincer, nici eu n-aș fi știut dacă n-aș fi citit despre asta cât timp am aşteptat în camera de lângă, în linişte, ca să nu se trezească bunică-sa. Şi nici tu nu ştiai dacă nu te luminam eu acum. M-am tot gândit la o glumă bună, dar era prea multă presiune a întunericului şi a liniştii pe capul meu ca să pot să gândesc lucid. Asta a fost maximum atunci. Atât mi-a ieşit.
Citește întreaga poveste în carte, accesând următoarele siteuri:
1.https://www.quantumpublishers.ro/produs/fraiero-vol-1 2.http://www.elefant.ro/carti/carte/fictiune/young-adult/fraiero-1288711.html 3.https://carturesti.ro/carte/fraiero-107315793?p=1
