Au trecut vreo zece zile de când am luat minunata pauză, iar sentimentele mele pentru Dana s-au diminuat considerabil. Fiind în acelaşi liceu în care am învăţat şi eu, ştiam că urma să o întâlnesc la Balul Bobocilor. N-am putut să-mi refuz foştii colegi atunci când m-au chemat, aşa că, nu după mult timp după ce m-am aşezat la masă, m-a şi văzut Dana.
— Hei, ce faci pe aici? m-a întrebat.
— Am venit să mă întâlnesc cu foştii colegi. Nu i-am mai văzut din vară.
— Ce tare! Şi de ce nu m-ai sunat?
— De ce să te sun? am întrebat-o, pufnind în râs.
— Puteai să zici că eşti aici. Măcar să vin să te salut. Tu ştiai că sunt aici, eu nu ştiam că vii. Dacă nu te vedeam, plecai fără să mă saluţi?
— Probabil, i-am zis.
M-a pupat pe obraz de faţă cu toată lumea şi s-a întors la dans, iar eu mi-am continuat poveştile cu colegii. După nici cinci minute mi-a scris mesaj: „Hai să dansezi cu mine”. I-am răspuns că nu ştiu să dansez când sunt treaz. Mi-a scris „Dar când dansezi? Când dormi?”. „Nu. Când beau. De fapt nici atunci nu ştiu, dar ajung să cred că ştiu”. Până la urmă, când a văzut că nu are cu cine, a venit la masa noastră. Nu s-a mai simţit aşa expulzată de către mine niciodată până atunci. Nici ea nu ştia cum să reacţioneze, dar nici eu nu ştiam cum să o duc până la capăt.
— Am venit să te iau la dans. Hai, ridică-te şi dansează cu mine! mi-a zis ea.
Băieţii de la masă au zâmbit şi-au început să aplaude gestul ei de curaj.
— Hai, Cipri! Fugi la dans! Nu poţi refuza o fată aşa frumoasă! strigau ei în cor.
Chiar era foarte frumoasă. Foarte, foarte frumoasă. Toţi băieţii de la bal o priveau cu admiraţie, doar eu eram singurul care o privea cu indiferenţă. Nu voiam asta în sinea mea, dar ea m-a obligat să fac asta. Cu toate acestea, m-am dus şi am dansat puţin cu ea, iar la final mi-a mulţumit. Nu cum aş fi vrut eu, la baie, în genunchi, ci doar cu un simplu mulţumesc. Nici nu am apucat să revin bine la masă că mi-a şi dat din nou un mesaj: „Să nu pleci cumva fără mine!”. Asta m-a pus pe gânduri. M-am gândit mult. Adânc. „Oare s-a răzgândit cu mulţumesc-ul? Oare şi-a adus aminte că n-am făcut sex? Oare a uitat să-mi zică adio? Sau o palmă de rămas bun?” La finalul balului, am luat-o cu maşina. Mi-a zis că voia să o conduc până acasă. „N-ai bani de taxi, lepră?”, îmi venea să o întreb. Pe drum nici n-a mai pornit aerul condiţionat, cum făcea de obicei. Eram eu destul de rece cu ea. Îmi punea întrebări, iar eu mă făceam că sunt atent la drum. Nici nu o băgam în seamă. Atât de mult îmi mai păsa de ea cam cât îi mai pasă Adelinei Pestrițu de Liviu Vârciu. Şi, dacă stau să mă gândesc, şi eu, şi Liviu am plâns din cauza lor. Doar că eu am fost mai puţin fraier şi nu mi-am tatuat numele ei pe mână. Ajunşi în faţa blocului unde locuia Dana, aşteptam să coboare.
— Cipri, vreau să îţi spun ceva.
— Zi, Dana.
— Vreau să îţi spun că îmi pare rău. Îmi pare sincer rău că ne-am despărţit şi aş vrea să ne împăcăm.
Îţi jur că exact în momentul acela a început de pe CD piesa „Spike – Îţi pare rău”. Şi începea Dan Spătaru aşa: „Îţi pare rău şi-mi ceri împăcarea/Crezi că-i uşor să-mi uit supărarea?”. Eu m-am blocat când am realizat sincronizarea perfectă a piesei cu ceea ce spusese ea. Şi Marius Moga ne-ar fi invidiat dacă ne-ar fi auzit. Şi ea s-a oprit, imaginându- și că eu dădusem play.
— Cum să înceapă exact piesă asta? am mormăit, râzând.
— Eu credeam că tu ai pus-o exact acum, mi-a zis ea.
— Nu, n-am atins nimic.
Am pufnit amândoi în râs, după care ne-am luat în braţe. Apoi, inevitabil, ne-am sărutat. M-am uitat în ochii ei şi am văzut că îi dădeau lacrimile. Habar nu aveam de ce. Cred că o trecea să se beşească şi încerca să se abţină. De fericire, sigur nu. Ne-am mai sărutat de câteva ori, după care mi-au dat şi mie două lacrimi. Cred că n-a mai reuşit să se abţină şi de aia mă usturau ochii, altfel nu pricep de ce am lăcrimat.
— Să fii cum ai fost săptămâna asta, Cipri. Nu ca înainte! OK?
— Încerc, i-am zis, timorat.
Cu toate că ştiam că ciorba reîncălzită nu mai are acelaşi gust, m-am gândit să mai încerc o dată. Am mai făcut un rebuy şi m-am băgat all-in. Oare am câştigat turneul sau am ieşit la prima mână?
Citește întreaga poveste în carte, accesând următoarele siteuri:
1.https://www.quantumpublishers.ro/produs/fraiero-vol-1 2.http://www.elefant.ro/carti/carte/fictiune/young-adult/fraiero-1288711.html 3.https://carturesti.ro/carte/fraiero-107315793?p=1
