Ne-am hotărât să plecăm din Costinești mai repede cu o zi decât am stabilit inițial deoarece nu mai aveam bani. După ce am făcut o curăţenie cum nu a mai văzut apartamentul acela de dinainte să fie împuşcat Ceauşescu, am încercat să ascundem stricăciunile cât mai bine. Am lipit butonul de la aragaz cu nişte margarină, apoi am împăturit cearșafurile în aşa fel încât să nu se vadă găurile. Până şi sacul de la aspirator a fost golit în tomberonul din spatele blocului. Ne-am dus toate bagajele în maşini, fiind gata de plecare, după care am sunat-o pe proprietară. Dragoş şi Mircea şi-au lăsat buletinele la ea, pe post de garanţie. Tot ei au fost cei care au aşteptat-o ca să-i predea cheia, să le restituie buletinele şi să putem pleca. Când bătrâna a intrat în apartament, s-a dus direct la geamul de termopan spart şi a tras perdeaua într-o parte.

— Aţi spart geamul, nu plecaţi nicăieri până nu îl plătiţi! s-a supărat ea.

— Doamnă, aşa era de când am venit, i-a zis Mircea.

— Ce? Nici vorbă! De ce nu mi-aţi zis când aţi ajuns? L-aţi spart şi acum credeţi că scăpaţi fără să-l plătiţi.

— Aşa era. Singura chestie pe care am spart-o este oglinda din baie. Am lăsat geamul deschis, iar din cauza curentului a căzut din cui şi s-a spart.

Aici chiar nu a minţit Dragoş, chiar aşa a fost.

— Nu plecaţi până nu plătiţi! Nu vă dau niciun buletin! a urlat femeia, disperată.

— Doamnă, nu pricepeţi că aşa era geamul? am intervenit și eu.

— Nici vorbă, trebuia să mă anunţaţi când aţi văzut. Acum chem poliţia!

— Şi ce le spuneţi poliţiştilor? Că aţi cazat ilegal, fără niciun act sau fără nicio chitanţă nişte tineri la dumneavoastră în apartament? a întrebat-o Andrei.

— Vai, deja mi-e rău. Mi s-au uscat buzele de la diabet. Ce rău îmi e şi voi vă bateţi joc de un om bătrân. Aveţi nişte apă?

Și-a dat seama că nu avea cu cine să îşi pună mintea, şi tot atunci am realizat şi noi că încerca să ne atingă la sentiment. Văzând că nu ţine, nu mai făcea pe dura, ci pe victima. În prima fază, mi s-a făcut milă de ea. Era aşa bătrână, amărâtă, avea și diabet… Însă, după ce s-a apropiat de mine, mi-am dat seama că era o actriţă foarte bună. Nici tata, după ce stătea cinci ore în birtul dintre blocuri şi apoi ajungea acasă mort de beat, băgându-şi capul în frigider ca să caute orice de mâncare, nu mirosea atât de tare a alcool.

— Doamnă, eu zic să le daţi buletinele înapoi băieţilor până nu chem eu poliţia, i-am zis nervos.

— Nesimţitule, aşa vorbeşti cu o doamnă?

— Eu v-am zis frumos. Ori le daţi acum buletinele, ori sun la poliţie! m-am răstit, punând deja mâna pe telefon.

— Aşa să vă ajute Dumnezeu! a replicat ea, după care a scos buletinele din buzunar şi le-a dat băieţilor.

— Aşa să-l ajute pe cel care nu are dreptate, doamnă! am urlat eu, după care m-am urcat la volan.

Problema a fost că aveam toate geamurile deschise şi am putut să o auzim pe bătrână urlând după noi: „Aşa să vă ajute Dumnezeu! Să nu ajungeţi la Cluj! Să faceţi accident! Să nu aibă noroc cel care a minţit!”. Atunci am intrat în dubii. Dacă vreunul dintre cei doi cu care eram în maşină a spart geamul şi mințea de stă ceasul? Dacă se adevereau blestemele bătrânicii? Dacă era o vrăjitoare şi, în timpul liber, închiria apartamentul la copii? Dacă ajunge bătrâna acasă şi are păpuşi voodoo înfățișându-ne pe noi? Atunci s-a instalat panica în mine. Am condus cam o oră, gândindu-mă doar la blestemele băbăciunii. La scurt timp după ce am plecat, am făcut o depăşire la limită, și atunci m-am gândit că, poate, eu spărsesem geamul din greşeală şi nu-mi aminteam. Aveam de gând să mă întorc să-i plătesc femeii, numai să rupă blestemul şi să fiu sigur că ajung la Cluj în siguranţă. După a doua depăşire, am tras pe dreapta şi l-am lăsat pe Dragoş la volan. Atât eram de obosit că până şi linia discontinuă o vedeam continuă.

— Vezi să nu ne omori, că te omor! i-am zis lui Dragoş când s-a urcat la volan.

M-am trezit exact când am ajuns pe Feleac. În urmă cu o săptămână, când am trecut pe acolo, mă îndreptam către mare cu gândul că o să mă întorc negru. Ştii care a fost prima întrebare pe care mi-a pus-o maică-mea când am intrat în casă?

— N-ai stat deloc la soare, copile?

„Ba da, dar m-am albit de la prea mult alcool.”, am gândit eu.