La una dintre trecerile de pietoni, atenţia mea distributivă se concentrase exclusiv spre ecranul telefonului pe care îl ţineam în mâna dreaptă. Îmi puneam întrebări existențiale în legătură cu pozele unei fete care tocmai îmi acceptase cererea de prietenie pe Facebook în momentul în care, în fața mașinii, mi-a sărit o fată. Văzând-o în ultimul moment, asta după ce i-am dat doar două like-uri domnișoarei de pe Facebook, ca să nu par obsedat, am apăsat frâna într-o fracţiune de secundă. Dacă ea nu apuca să se ferească, acum m-aş fi ferit eu de colegul de celulă, în timp ce făceam duş. Fiind un om normal, cu reacţii calme în situaţii limită, am deschis geamul ca să-mi cer scuze.
— Futu-ţi morţii tăi! Tu nu vezi că vine maşina?
Domnişoara şi-a întors capul spre mine foarte speriată, iar când i-am văzut faţa aceea de copil nevinovat, nu m-am înduioşat deloc, dar mi-am dat seama că era una dintre colegele mele de clasă. Am căscat ochii mari, mi-am tras capul înapoi, în maşină, mai iute decât retragerea celuilalt cap când simte frigul, i-am afişat un zâmbet forţat şi am plecat rapid. Dacă m-ar fi văzut mama, ar fi fost mândră de mine, ţinând cont de faptul că mi-o amintesc zicându-mi să nu am încredere în oameni, ci să le zâmbesc politicos şi să-mi văd de drumul meu.
Totuşi, după ce m-am întâlnit cu prietenul cu care am stat şi am fumat o ţigară, m-am gândit că nu e cazul să fac chiar tot ce-mi spunea mama, aşa că mi-am făcut curaj să o sun şi să îmi cer scuze.
— Hei, ce faci? am întrebat-o eu ca şi cum, în urmă cu câteva momente, ea tocmai născuse o fetiţă sănătoasă de trei kilograme și jumătate, care a primit nota zece la naştere şi-am sunat-o să o felicit.
— De ce m-ai înjurat aşa urât, Cipri?
„Era urât dacă spuneam despre maică-ta.”
— Vai, scuză-mă, dar chiar nu am văzut că eşti tu. Ştii că eu te iubesc şi eşti cea mai de treabă colegă. Ce faci? am întrebat-o, trimiţându-i un zâmbet telefonic.
Aşa le spuneam tuturor colegelor, pentru că ştiam că, la un moment dat, era posibil să am nevoie de ajutorul lor. Dacă mă arătam a fi ţăran cu ele, beleam pula când ajungeam în nevoie. Şi nu mă refer doar la nevoia de a mi-o beli ele.
— Bine, dragă, bine. Ce să fac? Mă duc spre casă, că tocmai m-a sunat o prietenă. Vrea să treacă pe la mine. Tu? Nu vrei să treci pe la mine?
„Aş vrea să trec prin tine… Și prin prietena ta dacă arată bine.”
— Am avut un pic de treabă prin apropiere, acum am terminat. Aş putea să trec, dar nu vreau să urc.
— Păi, atunci, ne întâlnim în faţa scării mele, mi-a zis ea.
— Auzi, e bună tipa? am întrebat eu direct.
— Eşti teroare, Cipri. Hai aici şi vezi, mi-a zis ea.
— Acum vin, sper să nu vin degeaba.
Când am ajuns şi am văzut-o, am constatat rapid că nu m-am dus degeaba. Faptul că era o fată atât de simplă m-a atras şi mai mult, făcându-mă să cred că ascundea ceva special. Avea părul brunet şi tenul alb, un contrast care nu-mi place de obicei, deoarece urăsc femeile cu tenul mai alb decât spuma berilor contrafăcute din România, dar pe care, atunci, l-am apreciat. Era puţin peste media de greutate raportată la înălțime, dar compensa faţa ei drăguţă şi, bineînţeles, pieptul mare. I-am observat zâmbetul prin parbrizul murdar, deoarece mi-am cumpărat ţigări la bucată din banii pe care îi țineam pentru ștergătoare noi. M-am dat jos din maşină, ca un leu ce sărea de pe o stâncă asupra prăzii delicioase, ignorând-o complet pe colega mea.
— Cipri, încântat, i-am zis.
Atât eram de atras de felul cum zâmbea, că nici măcar nu i-am auzit numele. Am prins-o de mână şi i-am scuturat-o, surâzător.
„Ce-aş vrea să mi-o scuturi şi tu…”
— Cum ai spus? am întrebat-o eu, mai încântat decât un câine care stă pe spate, în timp ce-l scarpini pe burtă.
— Laura.
În acel moment, pe cerul imaginaţiei mele, puşcau artificii în formă de inimioară, iar îngerii cântau la harpe.
Citește întreaga poveste în carte, accesând următoarele siteuri:
1.https://www.quantumpublishers.ro/produs/fraiero-vol-1 2.http://www.elefant.ro/carti/carte/fictiune/young-adult/fraiero-1288711.html 3.https://carturesti.ro/carte/fraiero-107315793?p=1
