Într-una din zile, după multe altele în care poveştile, sucurile, buteliile de vin sau întâlnirile nu s-au finalizat cum îmi doream eu, m-a sunat și m-a surprins cu ce mi-a spus.

— Sunt sigură că vreau să treci prin mine!

N-am mai stat nici măcar să-i răspund. Am şi intrat la duş şi-am început să testez lamele. În zece minute, am fost spălat, bărbierit şi ras, îmbrăcat şi ieşit din casă. Bine, ea de fapt a zis „Sunt singură. Vreau să treci pe la mine!”, dar mintea mea a înţeles ce-a vrut. Aşteptam deja de câteva luni bune momentul, deci, nici nu pot să zic că eram ca un câine în călduri, fiindcă nici ei nu se comportă aşa cum mă comportam eu. Pe drum, mă tot gândeam dacă să sar direct pe ea imediat cum intru în casă sau să fiu indiferent şi să o las pe ea să mă abordeze ca să o pot controla mai uşor. Cel care este mai puţin posesiv într-o relaţie e şi cel care are mai mult control. Am parcat maşina strategic, atât de aproape de blocul ei, încât să nu fac o veşnicie pe jos până la ea, dar totuşi atât de departe, încât să nu o găsească Andrei dacă bănuia ceva. Cu toate că eram mai leneş de felul meu, cred că a fost prima dată când am urcat pe scări până la ultimul etaj zâmbind. S-a deschis uşa și am văzut-o radiind de frumuseţe şi lumină. De fapt, bătea becul din hol fix pe faţa ei albă, dar eram îndrăgostit. Am intrat în casă cum intră americanii în Siria, încet şi sigur. Blana de urs din hol încă era caldă. Mi-a şi fost frică să calc pe ea, căci nu ştiam dacă a murit sau hibernează. Eram mai fascinat de cât de bine era finisat apartamentul şi cum erau toate puse la locul lor, decât de colanţii negri care îi stăteau atât de bine pe fund. Sigur am moştenit de la cineva din familie ochii de zugrav. Am intrat împreună în camera ei, mi-am pus telefonul pe silenţios, am verificat să văd dacă prezervativele erau la locul lor şi m-am aşezat pe marginea patului, lângă ea. Nici nu auzeam ce spunea, o radiografiam atât de atent, că ajunsesem să-i întrevăd organele din trup. Mă uităm la ochişorii ei, vedeam cu încetinitorul cum clipea, mi se părea atât de senzual cum i se mişcau buzele când vorbea, încât nu voiam nici să încerc să o sărut. M-am mai apropiat puţin de ea, mi-am trecut mâna prin părul ei moale şi am prins-o de ceafă. Îmi ţineam mâna în aşa fel, încât să o fac să creadă că era un moment romantic, exact cum vedea în serialele ei. De fapt, o ţineam de ceafă pentru că urma să o sărut şi nu voiam să-şi tragă capul în spate şi să mă refuze. Încet, mi-am apropiat buzele de ale ei, privind-o în ochii sclipitori. Nu a încercat să se opună, dându-mi impresia că şi ea aştepta asta. În momentul când ni s-au atins buzele, am închis încet ochii şi ne-am lăsat duşi de val. M-aş fi bucurat să fi fost un tsunami, dar m-am mulţumit şi cu valul Marii Albe. A se citii „marii”, nu „mării”, pentru că exact aşa era ea – mare şi albă. Ne sărutam atât de pasional, că eu nu mai auzeam, nu mai vedeam şi nu mai simţeam nimic din ce era în jurul nostru. Îmi plimbam mâna prin părul ei, parcă ghidată automat de freamătul buzelor noastre care nu puteau să se mai despartă. Cu toate astea, într-un final, când n-am mai avut aer, am încetinit puţin ritmul pasiunii şi, încet, am oprit acel moment de magie. Am deschis ochii, ne-am uitat unul la altul, ne-am zâmbit, ea şi-a muşcat buza de jos, după care m-a luat în braţe, trăgându-mă la pieptul ei imens. Am stat îmbrăţişaţi câteva secunde, apoi mi-am amintit că momentul de dinainte a fost mai interesant decât îmbrăţişarea care tocmai avea loc, aşa că am început să o mai sărut o dată.

— Să ştii că-mi place cum săruţi, i-am zis după ce ne-am oprit şi ne-am lins pe bot.

— Nici de tine nu mă pot plânge, mi-a zis ea, râzând.

Ne-am continuat poveştile noastre despre nimic, ne-am mai sărutat de câteva ori din ce în ce mai pasional, până m-a surprins cu o idee.

— Cipri, ştiu că tu eşti bun la scris. Nu vrei să scrii o poezie despre mine?

În momentul acela putea să-mi ceară să mă pun cu fundul pe un arici care stătea pe o plită încinsă deasupra unui vulcan, tot acceptam. De ce? Pentru că atunci când eşti îndrăgostit faci orice pentru cea pe care o vezi cea mai frumoasă fată din lume cu toate că ea, câteodată poate să arate mai rău ca mă-ta.

— Ba da, draga mea. Cum să nu fac asta pentru tine?

— OK, pune-te aici pe scaun, la birou. Stai să îţi dau o foaie şi un pix, iar apoi poţi să te apuci de scris.

— Heeei, stai puţin. Nu ai zis că trebuie s-o fac acum. După ce ajung acasă. Mă gândeam s-o scriu în câteva zile.

Deja vedeam ariciul cum stătea pe scaun la un metru de fundul meu şi mă aștepta.

— Ştiu că tu eşti bun şi poţi. Până scrii tu o poezie drăguţă despre mine, eu o să mă pun în pat şi o să îmi fac tema la mate pentru mâine. Şi dacă nu ştiu unele exerciţii, o să mă şi ajuţi cu tema.

„Nu vrei să mă duc în locul tău şi mâine, la şcoală?”

Nu era de ajuns că mi se încinsese fundul deasupra vulcanului, mă băgase și cu capul într-un acvariu plin cu piranha. M-am aşezat pe arici, am luat un Piranha în mână şi am început să scrijelesc cu dinţii peştelui pe o plită încinsă. Acum te întrebi unde-i vulcanul? Era în pat, stătea să erupă dacă nu-i terminam poezia până îşi rezolva tema la mate.