După o săptămână în care am îndurat dureri insuportabile, nemaiputând face nimic cu mâna dreaptă şi fredonând în gând doar Talisman „…simt dureri pe care nu mai pot să le-ndur / Lacrimi, nopţi în lacrimi…”, am decis că ar fi cazul să mă duc la doctor. La început era doar un furuncul inofensiv pe umăr, dar apoi se făcuse deja cât o nucă. Iubita mea era disperată, fiindcă începeam să nu mai arăt a om, ci a pom fructifer. Ea era, de fapt, cea care mă tot bătea la cap să mă duc la medic.

— Ştii că mi-e frică de tot ce ţine de boli, de medici şi de spitale, i-am zis eu.

— Şi cum crezi că îţi trece? De la mama natură?„Dacă mi-ar face un ciuci Mama Natură, cred că mi-ar trece orice.”, îmi venea să-i spun.

Sper că şi tu, cititorule, te-ai gândit la aceeaşi Roxana.

— Păi…

— Niciun păi! Mâine mergem la medicul tău de familie, îţi dă bilet de trimitere, şi apoi mergem la spital.

Am mai putut să spun ceva? A doua zi, la medicul de familie, mă simţeam de parcă eram cu mama de mână, în copilărie, când eram răcit. Mi-a dat doctoriţa un bilet de trimitere, după care am plecat împreună cu iubita mea către spital. Pe drum, m-am gândit totuşi să văd ce scria pe acea foaie.

— Chirurgie? am urlat eu, oprindu-mă din mers.

— Treci odată şi nu mă enerva, mi-a zis ea, trăgându-mă de mână.

— Nu mă duc la nicio chirurgie că acolo mă taie.

— Te comporţi ca un copil, Cipri. Treci odată!

— Nu mă duc nicăieri că mă taie.

— Îţi face anestezie şi nu simţi nimic.

— Aşa uşor zici că îmi face anestezie de parcă îmi face ochi dulci. Seringa aia intră în mine, că doar nu îmi face anestezia de la distanţă.

— Dacă mă mai enervezi mult o să vorbesc să ţi-o facă de la distanţă.

— Serios, se poate?

— Da.— Cum? am întrebat-o, nedumerit.

— Doctoriţa o să stea la distanţă, cu seringa în mână, iar tu eşti ţinta ei de darts. Treci odată şi nu mă mai enerva!