Într-un week-end, am rămas singur acasă şi am chemat la mine mai mulţi prieteni şi colegi, cu gândul să dăm un party. La început, în bucătăria mea erau vreo cinci persoane în jurul mesei, bând bere, însă, la un moment dat, nici măcar eu nu mai aveam scaun în propria casă. Dacă mai dădeam câteva telefoane ajungeam ca-n Project X. La intrare, fiecare era obligat să dea pe gât câte un shot de Jager în uralele celorlalţi, care deja au fost iniţiaţi la sosire. Voiam să mă asigur că nimeni nu era perfect treaz şi, totodată, să le deschid apetitul pentru ceea ce urma. Au venit ei, oricum, cu apetitul larg deschis de acasă, pentru că nu a fost niciunul care să refuze tratamentul. Trecuse o săptămână de când ne-am înţeles că urma un week-end de pomină la Cipri’s Residence, deci, toţi erau nerăbdători şi niciunul nu a venit cu mâna goală. În acea seară, era mai multă bere în frigiderul meu decât la magazinul din colţul blocului.
Fetele, care nu erau prietene cu berea, topeau sticlele de votcă şi Jager mai repede ca Tamaş şi nici măcar nu făceau scandal după ce se îmbătau. Muzica bubuia, iar candelabrul vecinului de dedesubt îşi amintea de anul 1977.
Cu toate că eu eram singurul din scara blocului ce cobora media de vârstă, tot timpul m-au înţeles bătrânii şi nu au chemat niciodată poliţia, amintindu-și, probabil, de năzbâtiile pe care le făceau și ei în tinerețe. Cum tot am băut, am râs şi am povestit încontinuu, nici nu mi-am dat seama că alcoolul a început să-şi spună cuvântul. Asta, până când le-am văzut pe nişte fete dansând doar în sutiene şi în nişte pantaloni mai scurţi decât chiloţii mei. Noi, băieţii, stăteam la masă şi priveam show-ul incendiar pus la cale de ele. Becul din bucătărie era stins şi doar lumina televizorului bătea spre scenă ca un reflector. Piesele lente şi basul puternic erau completate de mişcările lor lascive, iar băieţii se simţeau mai bine ca într-un club de striptease, mai ales că nici nu plătiseră intrarea. Se mai ridica, din când în când, câte un curajos, încercând să danseze cu ele, dar realiza rapid cât era de beat şi se întorcea pe scaun.
În dreapta, l-am văzut pe Andrei făcându-i ochi dulci Izabelei, mâncând-o din priviri. O examina din cap până în picioare şi se lingea pe buze de parcă n-ar mai fi văzut niciodată o femeie frecându-se de alta. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, chiar cred că așa era. Din câte observam eu, nici Izabela nu era mai cuminte, şi îi arunca nişte priviri porno de parcă i-ar fi zis „Ştiu ce gândeşti şi vreau şi eu”. Cred că, în acele momente, masa nu mai era susţinută doar de cele patru picioare ale ei, ţinând cont că Andrei era excitat ca un cal. Se citea pe fața lui că, dacă ea ar fi fost de acord, i-ar fi tras-o grozav de tare. Niciunul dintre noi, la cât eram de matoli, n-ar fi spus nu unei nopţi petrecute cu Iza. Era prea frumoasă ca să nu o vrei şi prea imposibil de avut ca să nu ţi-o doreşti dimineaţa lângă tine, în pat, când deschizi ochii. Sau peste tine, sub tine, sau chiar în ea, depinde cum priveşti lucrurile. Cu toate că îmi trecuse definitiv dragostea pentru ea, când o vedeam cum se mișca, nici nu le mai observam pe celelalte fete dansând în jurul ei. Până şi băieţii cu care eram la masă deveniseră inexistenţi pentru mine. Mă vedeam deja singur în beznă, privind spre o scenă pe care, în lumina unui refector, dansa femeia perfectă.
— Bă, ce faci? Dormi? Trezeşte-te! a urlat Dragoş la mine, bătându-mă de două ori pe spate.
— Nu dorm. Visez, i-am răspuns rapid.
Atunci mi-am dat seama la ce mai sunt buni prietenii şi nici măcar nu realizasem. Să-ţi fu*ă visele şi speranţele.