Urcat, de-o perioadă, în ring cu domnişoara Dragoste şi încasând zilnic croşeele ei de fericire, într-o zi m-a lovit sub centură şi-am simţit cât de dureros poate să fie. Atunci am realizat că dragostea este un c*cat. Vine când nu te aştepţi, urmează o eliberare plăcută la început, iar apoi, la final, ştergi tot şi pleci.
— Te iubesc! i-am spus într-o seară când am condus-o până în faţa blocului.
— Îmi pare rău, Cipri, dar eu nu pot să spun asta până nu o simt.
Acela a fost momentul când m-am şters şi am plecat. M-am şters la suflet. Am plecat acasă cugetând. Mă gândeam doar la ce spusese ea. Şi m-am prins repede. Încă nu mă iubea. Dar oare ea ştia că tocmai asta m-a făcut să mă îndrăgostesc mai tare de ea? Am început să o iubesc şi mai mult şi să mă bucur de fiecare mic gest pe care îl făcea subtil sau intenţionat. Cu cât mai multe minute petrecute lângă ea într-o zi, cu atât mă puneam seara mai fericit în pat. Am mai încercat de câteva ori să îi mai spun că o iubesc, dar mi-a retezat-o de fiecare dată. „Te rog să nu-mi mai spui că mă iubeşti, pentru că iubirea nu-i un joc, iar tu nu o simţi cu adevărat”, mi-a spus ea într-o seară. Din contră, chiar era prima dată când o simţeam cu adevărat. Prima dată când o simţeam atât de intens. Am mai escaladat eu câţiva munţi de iubire înainte, dar atunci a fost prima dată când am urcat pe Everest.Cu toate că țineam la ea, de la un timp, lanţul iubirii ce ne lega sufletele începea să scârțâie. Chestia asta mă măcina mai tare decât cancerul. Eu o tratam ca pe o prinţesă, făcând exact cum voia ea. Tind să cred că asta nu a fost în favoarea mea. Ne întâlneam doar când voia ea, mergeam unde voia ea şi făceam tot ce voia ea. Dacă îi era sete în ziua respectivă, mergeam la suc, dacă avea chef să vadă un film, mergeam la cinema. Când nu îşi dorea să ne vedem, nu era nicio problemă, cu toate că scuzele ei se loveau de capul meu exact ca un ciocan. Din cauză că ea mă trata cu indiferenţă, mă atrăgea şi mai tare. Cu cât nu mă băga maimult în seamă, cu atât mai tare mă bucuram pentru puţinul timp pe care mi-l acorda. Mă luptam cu morile de vânt şi voiam să ştiu ce se întâmplă. Mă respingea din cauză că îi acordam prea multă atenţie? Poate avea pe altcineva şi nu ştiam? Mă gândeam să încerc să nu-i mai dau atenţie, dar îmi era frică să nu o îndepărtez şi mai tare. Eram fericit şi cu puţinul pe care îl aveam alături de ea, atât timp cât încă era.Îmi era tare groază s-o întreb dacă îi era bine cu mine şi dacă mai voia să continuăm. N-am vrut să-mi înfigă în inimă un cuţit pe care să scrie „NU”. Să-l rotească, bine înfipt în rană, iar pe partea cealaltă a lamei să citesc „Du-te dracu!”. Cred că m-aş fi dus. O perioadă. Eu vedeam doar faptul că ea nu îşi dădea interesul pentru relaţie şi eram din ce în ce mai convins că nu însemnam nimic mai mult decât o dragoste de-o vară. Şi deja era finalul lunii septembrie.
Citește întreaga poveste în carte, accesând următoarele siteuri:
1.https://www.quantumpublishers.ro/produs/fraiero-vol-1 2.http://www.elefant.ro/carti/carte/fictiune/young-adult/fraiero-1288711.html 3.https://carturesti.ro/carte/fraiero-107315793?p=1
