— M-am tot gândit la relaţia dintre noi. Nu cred că mai are rost să continuăm aşa. M-am gândit să luăm o pauză.

— Cum vrei tu, i-am zis eu, supărat.

Am simţit cum mi-a teleportat prin telefon, cuţitul pe care scria „Du-te dracu`!” direct în inimă.

— Luăm o pauză, că e mai bine. Vedem cum se liniştesc apele şi apoi revenim ca la început.

— Nu are cum să mai fie la fel, i-am răspuns, tăios.

Pauzele în relaţii sunt un fel de împrumuturi de maşini. Străbat în continuare kilometri, însă defectele nu le repară nimeni.

— Nu zice asta. N-ai de unde să ştii. Poate ne prinde bine pauza.

„Poate nu.”

— Fie cum zici tu. Merci pentru tot, i-am spus, trist.

— Hei, dar nu zice asta. Nu am zis că nu mai vorbim sau că nu ne mai vedem. Am zis doar că luăm o pauză.

— Păi, şi asta ce vrea să însemne? m-am arătat nedumerit.

— Ne comportăm ca şi cum eram înainte să fim împreună.

— Nu ştiu cum era. La câteva ore după ce te-am văzut, deja eram împreună.

— Ai dreptate. Păi, ne comportăm ca doi prieteni foarte buni. Tu rămâi prietenul meu cel mai bun şi eu prietena ta cea mai bună.

— Eşti conştientă că treaba asta nu o să meargă, nu?

— Merită încercat.

— OK, dacă tu zici că asta e soluţia ta…

Iar am lăsat de la mine în favoarea ei.

— Ne auzim mâine. Te pup, Cipri. Să fii cuminte!

— Te-am pupat, noapte bună!

Şi s-a terminat. Şi nici măcar un sex nu am făcut în aproape trei luni de relaţie. Nici măcar sexul de adio. Să fi plâns în timp ce eram peste ea. Să o fi udat cu lacrimile. Şi nu numai cu lacrimile. Stai! Eram un bărbat în toată firea, deci, aşa ceva nu s-ar fi întâmplat (eram în toată firea – mai bine eram tot în Firea). Nu aş fi fost de acord după tot ce mi-a făcut. Nu aş fi acceptat. Ar fi trebuit să stea ea deasupra. Măcar atâta după cât m-a făcut să sufăr. Şi pe la spate, cu şustă, să-i fi înfipt şi un deget în fund când nu se aştepta. OK, am conştientizat că mi-a dat papucii, m-am încălţat şi m-am decis să n-o mai caut. Știam că, la un moment dat, dorul avea să-mi treacă. Aşa că a fost foarte simplu, n-am mai căutat-o. Dar ce a fost cel mai greu, a fost faptul că a început ea să mă caute.

— Hei, drăguțule, ce mai faci? De ce nu mai dai niciun semn?

— Am fost ocupat în ultimul timp cu facultatea, i-am zis, când m-a sunat prima dată.

Şi au trecut abia două zile.

— Mâine ce faci? Ai timp să ne vedem? m-a întrebat.

— Nu ştiu, o să văd cât sunt de ocupat şi o să te sun dacă o să am timp.

Era prima dată când o refuzam. A rămas uimită. Nu îi venea să creadă. Ideea a fost bună, pentru că am reuşit să o fac să îşi dorească şi mai tare să mă vadă. Începeau să se schimbe rolurile. A doua zi, evident că nu am sunat-o. La fel de evident a fost şi faptul că m-a sunat ea, la fel de nerăbdătoare.