Puţin înainte de ora 00:00 am intrat în club, unde ne-am întâlnit şi cu Izabela. Ne-am luat nişte beri, am dat ture prin club ca să vadă lumea că şi noi suntem pe acolo, după care ne-am dus chiar în faţa scenei ca să aşteptăm începerea concertului. Am observat că orice artist se lasă aşteptat şi nu începe să cânte exact la ora stabilită, ci mai amână puţin ca să-şi facă şi el încălzirea la un pahar de vorbă. Cu toate acestea, tind să cred că Puya avea o genă de ardelean în el, altfel nu îmi explic cum am reuşit să mă fac turtă dulce până a intrat el pe scenă. Eram în primul rând, încântaţi că îl vedeam atât de aproape, iar în stânga noastră erau nişte copii care tot îl atingeau pe papuci când se apropia de ei, excitându-se la fiecare atingere. Printre versurile pe care le fredonam împreună cu el, mai apărea prin minte şi câte-o şoaptă de la îngeraşul meu păzitor care-mi spunea: „Vai de pula ta, ce greu te trezeşti tu dimineaţă!”. Cu toate că eram foarte beat şi mă gândeam să nu mai consum nimic, iar imediat după ce se termină concertul să mă duc acasă, pentru a putea să mă trezesc dimineaţă, s-a gândit Puya să-mi dea toate planurile peste cap.
— Hei! Hei! Hei! Opreşte muzica Dj! a urlat el în microfon.
Parcă am avut un déjà-vu. Era a doua oară când mă surprindea într-un moment în care nu mă așteptam. S-a oprit muzica şi a apărut pe scenă o gazelă pe care 99% dintre cei din club ar fi sodomizat-o trei zile încontinuu, inclusiv femeile, căci restul de 1% erau la baie şi nu ştiau despre ce era vorba. I-a dat lui Puya o sticlă de Bourbon, şi a plecat înapoi, păşind cu atâta încredere în ea de parcă tocmai ar fi câştigat trei Oscaruri şi se afla pe covorul roşu. Când l-am văzut pe Puya îndreptându-se către mine, în timp ce desigila sticla, ochii mei s-au deschis precum o gură de crocodil în aşteptarea prăzii.
— Ia să vedem cum ştie Clujul să facă poştă o sticlă de Bourbon, a urlat el, în microfon întinzându-mi sticla.
M-am căcat pe mine. La figurat. Eram blocat, dar noroc că eram într-o stare relativ foarte avansată de ebrietate care nu m-a lăsat să-mi pierd cumpătul. El a început să cânte piesa „Zi de zi” uitându-se la mine, moment în care am ridicat sticla deasupra capului şi am lăsat-o să curgă. În secundele acelea, legile anatomiei gâtului meu nu existau, iar alcoolul curgea direct în stomac fără să-l mai înghit. Am dat mai departe sticla lui Andrei, a băut şi el o gură considerabil de mare, după care a dat-o şi el mai departe. Refrenul piesei sună cam aşa:
„Zi de zi ca să fim beton
Facem poştă o sticlă de Bourbon
Uite-aşa ne facem viaţa
Toată lumea strigă La Familia.”
Nici n-a apucat să termine de cântat refrenul, că l-am văzut pe un tip din public întinzându-i înapoi sticla goală.
— Dj, opreşte muzica! Băi, fraţilor, aici, la Cluj, se bea, nu glumă. Mai aduceţi o sticlă pentru băieţii de la Cluj.
A apărut din nou Afrodita cu acelaşi mers, aceleaşi picioare, aceeaşi chiloţi; iar noi cu fanteziile şi mai amplificate. I-a dat lui Puya încă o sticlă, iar acesta a înmânat-o publicului, în cealaltă parte a scenei faţă de cum stăteam noi. Într-adevăr, a doua sticlă nu s-a mai terminat în douăzeci de secunde, ci în treizeci. I-au arătat nişte băieţi din public sticla goală, dar le-a transmis un mesaj destul de subtil prin semne, ceva de genul „Mai mergeţi, în pula mea, şi cumpăraţi-vă şi de la bar!”.
P.S. În poza articolului sunt chiar eu, în acea noapte.
Citește întreaga poveste în carte, accesând următoarele siteuri:
1.https://www.quantumpublishers.ro/produs/fraiero-vol-1 2.http://www.elefant.ro/carti/carte/fictiune/young-adult/fraiero-1288711.html 3.https://carturesti.ro/carte/fraiero-107315793?p=1